Cresterea si Selectia Matcilor: o abordare realista si bazata pe intelegerea albinei

Cresterea si Selectia Matcilor: o abordare realista si bazata pe intelegerea albinei

Astazi incepem seria de prezentari din campania Apicultura de la Pasiune la Profesie si voi incerca o abordare diferita a unui subiect esential in apicultura: cresterea si selectia matcilor.

De ce am ales sa incep cu acest subiect? Pentru ca nu degeaba se spune ca o familie este pe atat de performanta pe cat este regina sa. Cuvantul cheie care ar trebui sa ghideze orice activitate este potential. Practic, succesul unei activitati este mai mic sau egal cu potentialul ei. Cu cat potentialul este mai mare, cu atat succesul poate fi mai mare. Revenind la apicultura, trebuie spus ca nimic din activitatea apicultorului nu poate compensa lipsa unei matci cu un potential ridicat. Fortand putin comparatia, e ca si cum am conduce o masina care este proiectata sa atinga viteza maxima de 60 km pe ora si am incerca sa depasim acea viteza. Indiferent de abilitatile soferului, nu va putea fi depasit pragul maxim pentru care este dotata. A nu se intelege ca o matca de calitate reprezinta singura conditie pentru a obtine succesul. Dar cu siguranta este prima conditie.

Avand acest lucru in minte, sa vedem cum putem proceda in mod concret pentru a avea familii cu matci de calitate si deci un potential mare.

In primul rand cred ca ar trebui retinute cateva notiuni importante fara de care intelegerea reproducerii albinei ar fi imposibila. Mai ales ca avem de-a face cu un caz aparte in lumea vietuitoarelor. Tocmai dificultatea intelegerii acestor aspecte a facut ca albina sa nu fie reprodusa pe baze stiintifice si selectata decat foarte tarziu in comparatie cu celelalte specii. Chiar daca prin natura meseriei noastre suntem preponderent practicieni, fara efortul de a intelege exact modul de viata si implicit de reproducere al albinei nu numai ca este imposibil sa progresam, dar nici macar nu ne vom explica ce anume a generat rezultatele muncii noastre, fie ele bune sau rele, astfel incat sa putem repeta ce a fost bine si elimina ce nu a functionat. Asadar, iata ce cred ca ar trebui sa fie cunoscut.

Relatiile din interiorul unei colonii sunt diferite fata de alte specii datorita a trei factori. Primul este modul de imperechere al albinei. Imperecherea este multipla, adica matca se imperecheaza cu mai multi trantori. Apoi, imperecherea se poate petrece la distante mari de stupina, ceea ce o face foarte greu de controlat. Nu in ultimul rand trebuie tinut cont de partenogeneza. Aceasta se refera la capacitatea unui organism de a se dezvolta dintr-un ou nefecundat. Concret, trantorii se dezvolta din oua nefecundate si deci mostenesc in proportie de 100% caracterele ereditare ale mamei.

Astfel ca relatiile dintre indivizii unei familii de albine se prezinta in felul urmator (click pe imagine pentru a o vizualiza in intregime):

schema-familie

Sa explicam ce inseamana reprezentarea grafica de mai sus. Tinand cont de imperecherea multipla prin care am stabilit ca o matca se imperecheaza cu mai multi trantori, rezulta ca vor exista mai multe subfamilii in interiorul coloniei. Fiecare lucratoare a subfamiliei provine din parinti comuni, deci in interiorul acestor subfamilii exista o asa-numita relatie de super-surori. Intre subfamilii se creeaza o legatura denumita semi-surori pentru ca exista doar un ascendent comun: mama. De asemena, putem observa reprezentat faptul ca trantorii coloniei provin din ou nefecundat, si deci mostenesc intreg bagajul genetic de la mama. Un amanunt intereseant este faptul ca dupa fecundare, materialul seminal este dispus in spermateca matcii pe principiul stivei, adica nu se amesteca. Astfel, in momentul epuizarii materialului seminal provenit de la un trantor care a fecundat matca, se trece la utilizarea materialului provenit de la un alt trantor, incepand astfel formarea unei noi subfamilii. Intelegem deci de ce este gresit sa consideram ca in cazul cresterii matcilor fiicele rezultate sunt identice. Doar o parte dintre ele au o legatura de super-surori (mama si tata comun). Exista exemplare care nu numai ca nu sunt identice, dar nu sunt nici macar surori, fiind semi-surori.

In ciuda acestei structuri complicate a familiei, principiile de baza ale geneticii se aplica si in cazul albinei.

Pana sa fie cunoscute aceste principii se credea ca in momentul in care un ou fecundat se va diviza in doua celule, ca prima parte din procesul formarii unui nou individ, hazardul era cel ce determina care componenta a perechii de cromozomi a celulei ou va ajunge la o anumita celula fiica si care la cealalta. Astfel, conform acestei teorii, fiecare din cele doua celule fiice urma sa primeasca un pachet de 16 cromozomi, care puteau proveni fie in totalitate de la mama, fie in totalitate de la tata, fie o combinatie a acestora.

Descoperirile lui Mendel au dovedit insa in mod clar ca modul de transmitere a genelor, de care depinde ereditatea, este unul constant si nu intamplator. Termenul de ”sange amestecat” folosit pana la Mendel , ba chiar si in zilele noastre in mod ocazional, nu are nici o justificare logica de fapt. Cand vorbim de ereditate vorbim de fapt despre un schimb si o influenta reciproca ale genelor care determina astfel dezvoltarea caracteristicilor fiecarei fiinte. Legile ereditatii sunt numite asadar legile lui Mendel tocmai pentru ca Mendel a fost primul care a aratat ca genele, de care depinde ereditatea, raman nealterate de la o generatie la alta.

Sa vedem acum care sunt posibilitatile practice pe care un apicultor le are la dispozitie pentru a beneficia de matci de calitate. Din punctul meu de vedere, exista doua variante:

  1. Achizitia matcilor de la un crescator care are un program de reproductie profesionist, transparent si care are posibilitatea unui control asupra materialului reproducator prin inseminare artificiala.
  2. Cresterea si selectia matcilor in stupina proprie respectand o strategie de lucru bazata pe evaluarea permanenta a fiicelor rezultate.

Voi insista acum asupra celei de-a doua variante. Despre cresterea si selectia matcilor s-a scris probabil cea mai mare parte a literaturii apicole, incepand de la metode de transvazare, formarea starterilor si finisorilor, tipuri de nuclee etc. Una dintre lucrarile care sintetizeaza foarte bine diferitele metode de lucru este cartea lui Friedrich Ruttner Cresterea matcilor – Baze biologice si indicatii tehnice. Puteti vedea si modul nostru de lucru aici. Incepand cu luna aprilie vom prezenta de asemenea practic si detaliat prin filmari si imagini toate aceste activitati.

Exista insa cateva aspecte pe care le consider esentiale si care cred ca merita atentia noastra. Mai ales tinand cont de cele prezentate mai sus, care arata cat de dificil este pentru un apicultor sa controleze procesul de reproducere al albinei.

Primul dintre acestea si cu o importanta foarte mare este alegerea materialului reproducator. In mod uzual, materialul utilizat in reproductie este obtinut prin achizitia matcilor de la un centru apicol specializat, prin schimburi cu alti colegi apicultori sau prin selectie din stupina proprie. In cazul in care matcile reproducatoare sunt selectate din stupina proprie, va trebui avut in vedere si eliminat riscul cosangvinizarii. Chiar daca foarte multi dintre dumneavoastra cunoasteti acest aspect, permiteti-mi sa spun pe scurt ce inseamna acest lucru. Cosangvinizarea presupune imperecherea intre indivizi cu gene comune. In practica imperecherii naturale, cel mai des intalnite situatii de cosangvinizare sunt imperecherile frate-sora, adica fiica unei matci se imperecheaza cu trantorii aceleiasi matci, deci fratii ei. Acest proces repetat duce la un procent de cosangvinizare din ce in ce mai mare si care are ca si consecinta pierderea vitalitatii si rezistentei familiilor de albine, scaderea viabilitatii puietului si altele. Pentru a evita acest fenomen este recomandat ca matcile de la care se transvazeaza larve sa nu se afle in stupina unde se face imperecherea, iar intre matcile reproducatoare si matcile din stupina unde se face imperecherea sa nu existe gene comune.

Indiferent de varianta aleasa, va propun acum sa incercam sa privim lucrurile dincolo de abordarea clasica prin care se recomanda alegerea unei matci cu rezultate bune si multiplicarea ei. Pentru ca, intelegand acum ce varietate genetica uriasa exista in cazul albinei, cred eu ca este evidenta nevoia unui pas inainte.

In cadrul unui program de crestere profesionist, unde exista posibilitatea inseminarii artificiale, una dintre etape este cosangvinizarea controlata a materialului reproducator. De ce se intampla asta? Pentru ca fara aceasta etapa urmasii matcilor ar avea o uniformitate scazuta. Ma refer aici in special la uniformitatea transmiterii caracterelor dorite. Deci cosangvinizarea reproducatorilor asigura in final o uniformitate mult mai buna a produsilor obtinuti.

Cum in cazul producerii matcilor in propria stupina acest lucru este foarte dificil de realizat, se intampla de cele mai multe ori ca in urma cresterii sa se obtina produsi foarte buni, dar si produsi medii sau slabi. Este absolut normal avand in vedere, inca o data, varietatea genetica a albinei cauzata de imperecherea multipla. Acest lucru duce la existenta unor familii cu randament foarte bun si performante excelente, dar si familii cu randament submediocru. Este foarte dificil de manageriat o asemenea situatie. Am auzit de foarte multe ori expresia familii recordiste. Se pune urmatoarea problema: ce este de preferat, sa avem din 100 de familii sa spunem, 90 de familii cu performante de nota 8 si restul mai slabe sau 20 de familii exceptionale si restul submediocre? Cred ca suntem cu totii de acord ca prima situatie este de preferat.

Tot timpul cea mai importanta este productia medie si nu exceptiile. Si atunci cum poate proceda un apicultor pentru a-si asigura prin productie proprie matci de calitate buna? Suntem cu totii de acord acum ca regina unei familii de productie cu rezultate excelente nu trebuie confundata cu o matca de reproductie. Conform celor descrise pana aici, devine evident ca stabilitatea genetica primeaza in fata varietatii in cazul alegerii unui individ reproducator. Spre exemplu, o regina inseminata artificial, asupra ascendentilor careia exista un control total, este mult mai indicata pentru reproductie decat o matca imperecheata la intamplare (natural), chiar daca aceasta are un randament bun. De obicei, rezultatele excelente ale unei familii se inregistreaza tocmai datorita varietatii genetice a acesteia, manifestandu-se asa-numitul caracter heterozis specific hibridului. Ori e clar ca urmasii acestei matci vor fi extrem de diferiti.

Pentru a evita situatia descrisa mai sus, adica o stupina cu familii complet neuniforme ca performante, exista o singura solutie reala: implementarea unui sistem de selectie foarte bun. Se foloseste extrem de frecvent notiunea de selectie, insa din pacate este foarte putin descris in mod concret un mod de lucru. Haideti sa privim urmatoarea situatie: un apicultor decide sa schimbe matcile din familii si creste descendenti dintr-o regina pe care o considera performanta. Pana aici este totul ok. Dar de unde poate stii ca matcile produse sunt superioare celor pe care le schimba? Oare asta nu transforma totul intr-o loterie? Veti spune ca urmeaza sa le selecteze pe cele mai bune si sa le elimine pe cele cu rezultate slabe. De acord, numai ca rezultatele slabe ale unei parti din familii le constata in anul urmator, ceea ce va genera o pierdere considerabila. Ce se intampla daca peste 50% din matci nu performeaza? Un astfel de exemplu demonstreaza cat de important este ca selectia sa se realizeze INAINTE DE INTRODUCEREA MATCILOR IN FAMILII. Pentru asta este obligatoriu sa se utilizeze nuclee de dimensiuni mai mari care sa permita iernarea matcilor pentru a putea selecta indivizii care corespund criteriilor de selectie alese.

Nu trebuie sa uitam ca evaluarea matcii in anul in care este produsa nu este cea mai buna solutie. Asa cum se intampla in cazul oricarui organism tanar, dezvoltarea are loc in mod diferit de la un individ la altul. Si atunci o evaluare corecta nu poate avea loc decat la inceputul sezonului urmator. Atunci se poate forma o opinie mai aproape de adevar si se poate lua decizia introducerii matcilor tinere in familii. Utilizarea unui asemenea sistem de lucru va conduce in mod sigur la cresterea semnificativa a rezultatelor muncii in apicultura.

Odata stabilit acest lucru, putem trece la pasul urmator: metode de selectie si evaluarea performantelor. Ca si in cazul sistemului de selectie, am vazut foarte rar stabilite metodele si criteriile de selectie si mai ales un mod de evaluare a performantelor. Asta duce de multe ori la situatia in care selectarea indivizilor se face subiectiv pe baza unor pareri de moment.

Prima provocare pe care un apicultor o are este sa descrie in mod concret ce caracteristici ar dori sa aiba albina pe care o va utiliza. Lista poate include dezvoltarea puternica in primavara, populatia pe care o mentine matca pe parcursul sezonului in functie de sursele de nectar si polen, rezistenta la anumite boli, capacitatea de a ierna, instinctul de roire, simtul de orientare, blandetea si asa mai departe. Toate aceste caracteristici ar trebui sa fie in concordanta si adaptate nevoilor specifice zonei in care apicultorul isi desfasoara activitatea, dar mai ales tipului de apicultura practicat (stationar sau pastoral, pavilion sau pe jos), numarului de familii sau tipului de productie propuse (miere, polen, propolis sau material biologic).

Din punctul meu de vedere o asemenea abordare ar fi mult mai inteleapta si mai practica fata de eterna disputa sterila despre care rasa de albine e mai buna. Nu se poate cere unui apicultor care ingrijeste 400 de familii si care practica pastoralul sa foloseasca aceeasi rasa de albine ca un apicultor care are 20 de familii si nu deplaseaza stupii. Ganditi-va ce s-ar intampla daca 300 de familii din 400 ar intra in frigurile roitului in primavara inainte de un cules important din cauza unei perioade cu vreme nefavorabila. Pentru un astfel de apicultor o albina cu instinct de roire mic este esentiala. Cine poate suporta costurile ingrijirii unui numar mare de familii in conditiile unor riscuri crescute in ceea ce priveste productia realizata? Intr-o activitate atat de dependenta de conditiile meteo, eliminarea riscurilor care tin exclusiv de apicultor si de munca sa devine vitala. Tocmai de aceea in apicultura este necesara existenta mai multor rase de albina, fiecare dintre ele avand un set de caracteristici importante din punct de vedere economic pentru diferitele categorii de apicultori. Nici o rasa de albine nu poate avea o utilitate universala, iar incercarea de a crea asa ceva ar fi cu siguranta un esec.

Ca un exemplu concret, nu putem sa ne dorim o familie cu o arie de puiet foarte mare si o populatie la fel, dar care sa aiba un consum foarte mic. Tocmai de aceea alegerea acestor caracteristici trebuie facuta in mod realist si tinand cont de compatibilitatea lor. Experienta practica a dovedit ca stabilirea unei liste scurte cu asemenea caracteristici, cu trei sau maxim patru obiective s-a dovedit mult mai eficienta decat incercarea de a atinge un numar mare de obiective in cadrul procesului de crestere si selectie.

Dupa stabilirea obiectivelor, va trebui stabilita metoda de evaluare. Din punctul meu de vedere cea mai simpla metoda este acordarea unui scor numeric pentru fiecare caracteristica urmarita.

Haideti sa luam un exemplu concret. Consideram ca cele mai importante obiective sunt rezistenta la boli, prolificitatea matcii si un instinct de roire cat mai mic. Pe parcursul perioadei de la imperecherea matcii si mai ales in primavara urmatoare vom acorda un punctaj pentru fiecare dintre aceste caracteristici. In functie de importanta lor, criteriile pot avea si o pondere diferita. Pentru a simplifica si mai mult calculul si a evita astfel o formula de calcul a mediei ponderate, putem sa acordam un nivel diferit de puncte pentru fiecare caracteristica in functie de prioritatea lor. In exemplul nostru, putem acorda un punctaj de la 1 la 20 pentru rezistenta la boli, adica importanta cea mai mare in programul nostru de selectie, de la 1 la 10 pentru instinctul de roire, deci importanta cea mai mica in acest exemplu si de la 1 la 15, adica o importanta medie pentru prolificitatea matcii. Astfel o matca poate obtine un scor maxim de 45 de puncte. Pe baza clasamentului scorurilor obtinute se poate lua decizia transferarii lor in familiile de productie.

Inchei repetand ceea ce am spus in introducere si anume ca de calitatea matcii unei familii depinde potentialul ei. Pe langa notiunile teoretice extrem de importante in activitatea de crestere a reginelor, cred ca respectarea cu strictete a unor aspecte practice in cadrul procesului de selectie este decisiva. Numai astfel apicultorul poate reduce ponderea hazardului in activitatea sa si astfel sa se indrepte catre o activitate rentabila si care poate deveni profesionista.

In episodul urmator vom aborda in amanunt un alt capitol cheie in activitatea apicultorului, si anume nutritia albinei.

6 Comentarii

  1. Manolache Gheorghe

    „Concret, trantorii se dezvolta din oua nefecundate si deci mostenesc in proportie de 100% caracterele ereditare ale mamei.”
    Consider ca aceasta afirmatie trebuie,cel putin,reformulata.Matca are doua perechi cromozomiale pe cand trantorul numai unul.Tot bagajul genetic al matcii este ereditar chiar daca jumatate e recesiv si jumatate dominant.Logic,trantorul primeste informatia dominanta pe care o transmite urmasilor;el nu are gene recesive.Toti trantorii rezultati de la o matca sunt identici d.p.d.v genetic.

    • Echipa ApiExpert.ro

      Va mulțumim pentru comentariu. Cred că faceți o confuzie în afirmația dumneavoastră. Trântorii unei mătci nu sunt toți identici. Poate ați vrut să spuneți că spermatozoizii produși de un trântor sunt identici. Va citez din Fratele Adam, lucrarea „Breeding the honeybee”: „Milioanele de spermatozoizi produși de un trântor sunt toti identici din punct de vedere genetic. Asta nu înseamnă că toți trântorii produși de o regină sunt toți uniformi. În producerea trantorilor o regină manifestă varietatea propriilor sale însușiri ereditare, precum și ale părinților ei, adică bunicii trantorului.”

      • Manolache Gheorghe

        Cer scuze daca gresesc,genetica nu e punctul meu forte.Incerc sa inteleg aceasta stiinta si constat ca informatiile gasite sunt confuze si contradictorii.Sigur,informatiile corecte nu se publica;nu mura-n gura,trebuiesc spicuite,selectate…
        Ma intreb acum,ce procent de asemanare genetica au trantorii unei matci?
        Stiu ca la albina luctatoare procentul e de 75% pentru supersurori si 25% pentru semisurori.
        Pe o logica simpla,la prima impresie,procentul pentru trantori trebuie sa fie tot de 75%,ii putem considera superfrati.

  2. Manolache Gheorghe

    O mica observatie la rama crescatoare din imaginea ce insoteste acest articol;are doua „mici”greseli,cine le descopera?

  3. Manolache Gheorghe

    Dreg busuiocul si promit ca n-o sa mai deranjez.
    Cert,toti spermatozoizii trintorului sunt identici genetic.Oul de matca nefecundat are 16 cromozomi din 32.Matematic,combinatii de 32 luate cate 16 ne da mai bine de 600 milioane (sper c-am calculat bine).Asta inseamna ca in toata viata ei o matca nu poate depune doua oua perfect identice genetic.Asemanarea e undeva intre 0 si 100%.Deducem ca trantorii unei matci sunt asemanatori in procent de 0-100% .Albina lucratoare,supersurori intre 50 si 100% iar semisurori intre 0 si 50%.
    Aceasta explicatie simpla mi se pare mult mai realista,sper sa nu ma insel si de data asta.
    Neg tot ce-am afirmat in precedentele postari,e doar cenusa informationala pe care am inghitit-o nemestecata.N-am putut s-o diger…
    Referitor la rama de crestere botci,incerc sa postez o imagine cu o rama ce difera de cea prezentata.Din 32 cupule introduse in starter,doar 2-5 nu sunt acceptate si asta doar din vina tranzvazarii.
    Am spus ca la genetica nu sunt tare dar la crestere matci,stiu sa obtin „seli mai frumoase rejini”,m-a invatat un basarabean care toata viata lui a facut numai apicultura.Natural,cele mai frumoase regine rezulta din roire sau din schimbare linistita.Ambele au insa dezavantaje;cum facem sa obtinem matci mai bune decat din schimbare sau roire? Evident,o combinatie intre aceste doua metode dar cum?

  4. Manolache Gheorghe

    Pentru ca tot e vremea roitului,daca aveti si un stup cu schimbare linistita ,luati din stupul care vrea sa roiasca rama cu botci cat mai tinere(selectate si rarite) si dati-o spre crestere stupului cu schimbare linistita… De ce? Botcile de roire provin de la o matca sanatoasa,cu posibilitate redusa de a ponta.Ea depune cele mai mari oua destinate cresterii de regine.Pe parcursul cresterii,aceste larve nu primesc cea mai buna ingrijire,ele sunt fortate sa eclozeze mai repede prin capacire precoce.La schimbarea linistita,matca fiind cu probleme,ouale nu sunt de cea mai buna calitate dar cresterea si ingrijirea larvei se bucura de toata atentia.

Posteaza un comentariu