Hranirea Energetica Suplimentara a Albinelor: de ce, cand si cum sa hranim?

Asa cum am spus in finalul articolului anterior publicat pe blog, astazi voi prezenta detalii legate de obiectivele hranirilor suplimentare, dar si despre alegerea momentelor si modalitatilor de hranire.

Este acceptat unanim ca albina are nevoie de nectar si polen pentru a supravietui si a se dezvolta. Insa exista situatii in care resursa naturala de nectar lipseste si atunci apare necesitatea interventiilor de suplimentare a hranei glucidice. Aceste hraniri suplimentare trebuie sa aiba un obiectiv clar si in functie de asta se poate decide cand si cum sa fie facute aceste hraniri.

Ca principii generale, administrarea zaharului in concentratii crescute (zahar granule, turte de zahar, sirop 2:1, sirop 5:3 si chiar sirop 3:2) sunt indicate in hranirile de completare, ele neavand un impact stimulativ major asupra familiei. Siropurile cu o concentratie mai mica de sucroza (cum ar fi siropul din zahar si apa in proportie de 1:1, adica o concentratie de 50%) ajuta la stimularea familiei si astfel la accelerarea dezvoltarii ei.

Va propun in continuare o prezentare a celor mai frecvente exemple concrete de obiective ce se pot propune prin hranirile suplimentare glucidice, precum si solutiile de hranire recomadate pentru indeplinirea lor.

1. Completarea rezervelor pentru iernare

Recomandarea este de a utiliza solutie de zahar si apa in raport 2:1 adica 67% concentratie de sucroza. Completarea pentru iernare se face de obicei prin hraniri in cantitati mari (3-4 litri per administrare), evident insa ca acestea trebuie corelate cu puterea familiei sau roiului. Intrucat solutia de zahar si apa in raport 2:1 este una saturata, dizolvarea zaharului se face destul de greu si atunci se prefera de multe ori o solutie cu raportul zahar/apa de 5:3 sau chiar 3:2. Din punctul meu de vedere, acestea sunt variante la fel de bune in conditiile in care completarea nu se face foarte tarziu. In caz contrar excesul de umiditate face ca albina sa capaceasca mai greu rezervele si astfel sa apara riscurile binecunoscute: fermentarea siropului in faguri care poate conduce la aparitia dizenteriei. Mai jos veti gasi cateva cifre care sa va ajute la calcularea cantitatilor in cazul in care se prepara sirop 2:1.

2. Stimularea familiilor primavara sau in perioadele lungi fara cules (pentru mentinerea puietului si a efectivelor)

Asa cum am spus mai sus, stimularea se realizeaza cel mai eficient cu solutie diluata de apa si zahar in proportie de 1:1. Aici este o discutie pe care doresc sa o dezvolt pentru ca am observat un lucru care se petrece frecvent la sfarsitul iernii sau primavara foarte devreme. Se utilizeaza turte de zahar nu numai in scopul completarii rezervelor (desi nu ar trebui ajuns in aceasta situatie, e de preferat hranirea cu turte de zahar daca exista riscul ramanerii fara hrana), ci turtele de zahar sunt folosite si in scop stimulativ. Se merge pe ideea ca prin consumul de turta se ridica temperatura ghemului (ceea ce este real, dar nu neaparat benefic) si astfel se declanseaza cresterea de puiet timpurie. Din punctul meu de vedere, declansarea pontei in familiile sau roiurile bine organizate (populatie si hrana) se face in mod natural in luna ianuarie (cel tarziu inceput de februarie in anii dificili) intr-un ritm pe care familia il decide adaptat nevoilor si posibilitatilor sale. Odata inceputa ponta, albina creste temperatura interiorului ghemului la aproximativ 34 de grade si creste consumul de miere.

Mierea stimuleaza mult mai bine familia decat turta de zahar datorita reziduului de polen pe care il contine. Deci personal nu vad beneficii in hranirea cu turta de zahar decat daca, repet, se constata pericolul epuizarii rezervei din toamna. Sustinerea cresterii de puiet primavara devreme sau in perioadele fara cules prin hrana energetica (precizez energetica pentru ca in acest caz hrana proteica este cel putin la fel de importanta, voi detalia in urmatoarele articole) se face cel mai bine prin administrarea de sirop 1:1 in cantitati mici sau moderate. Primavara administrarile se pot face numai atunci cand temperatura permite. Nu ma refer numai la temperatura din ziua administrarii, ci la o perioada cu temperaturi care sa permita ventilarea siropului de catre albina. Altfel, prin introducerea unei cantitati mari de apa in stup si care nu va putea fi evaporata, creste riscul aparitiei nosemozei, perioada de primavara fiind una extrem de delicata din acest punct de vedere. De multe ori nu imi explic situatiile in care vad ca apicultorii cauta solutii de reducere a condensului pe timpul iernii, dupa care administreaza sirop 1:1 cand temperaturile sunt inca prea scazute si apoi se intreaba ce a favorizat explozia sporilor de Nosema.

3. Hranirea suplimentara pentru stimularea colectarii de polen sau pentru mentinerea cresterii de trantori

In ambele situatii se poate utiliza cu succes siropul de zahar 1:1 in cantitati mici pana la moderate (1-2 litri saptamanal). Stimularea pentru colectarea polenului are, pe langa utilitatea posibila a obtinerii de polen pentru comercializare, si un rol important in perioadele de final de sezon activ. Prin hranirea in perioada respectiva se obtine un dublu beneficiu: se mentine ponta matcii la un nivel bun (in vederea cresterii populatiei tinere de iernare), dar se si asigura necesarul de pastura care devine un punct cheie in dezvoltarea din primavara urmatoare.

Mentinerea populatiei de trantori, desi ar putea fi considerata un obiectiv specific crescatorilor de matci, ar trebui serios luata in considerare si de catre cei care imperecheaza in stupine regine pentru necesarul propriu. Prin mentinerea unei populatii optime de trantori imperecherea se va produce in conditii mult mai bune. Mai mult, prin hranirea suplimentara se poate incuraja cresterea de trantori la familiile cu cele mai bune insusiri in conditiile in care nu exista posibilitatea instalarii unei stupine separate de reproductie. Chiar daca eficienta metodei acesteia de selectie nu este cea mai crescuta, reprezinta un prim pas practic in procesul de selectie al liniei paterne.

Va prezint cateva cifre care va pot ajuta la calcularea cantitatilor in cazul prepararii siropului 1:1.

In toate situatiile prezentate mai sus, extrem de importatanta este alegerea momentului in care se face hranirea. Hranirile facute prea tarziu sau prea devreme pot sa duca la rezultate nedorite si sa reprezinte o pierdere de timp si de bani pentru apicultor. Spre exemplu, o completare prea tarzie a rezervelor sau o stimulare prematura pot sa nu aduca beneficiile prognozate si chiar sa produca deservicii albinelor. La fel, lipsa interventiilor in perioadele lungi fara cules sau chiar interventiile prea tarzii in astfel de situatii pot aduce prejudicii majore familiilor si roiurilor. Pe langa reducerea drastica a puietului si ca rezultat ulterior al efectivelor, in perioadele lungi fara cules scade dramatic si instinctul de igiena al familiei, ceea ce poate conduce la o incidenta crescuta a bolilor specifice.

Se considera de multe ori ca albina ar trebui sa se descurce singura in perioada sezonului activ. Asa numita teorie naturalista. Desi in parte sunt lucruri reale, exista limite ale acestei teorii pe care experienta practica le-a aratat. Asta in special pentru ca natura nu ofera tot timpul conditiile cele mai propice de dezvoltare a albinei. Exista un mecanism normal de limitare a supradezvoltarii unei anumite specii si astfel de mentinere a unui echilibru. Ca sa nu mai spun ca din pacate, asa cum bine spunea Randy Oliver, albina (si nu numai ea) se afla de multa vreme intr-o continua concurenta cu omul, care pentru satisfacerea diferitelor sale nevoi ii modifica conditiile de viata (spre exemplu folosirea insecticidelor pentru a spori productia, folosirea monocultrilor, defrisari pentru a face loc la constructii si alte asmenea activitati). Apicultorul profesionist nu poate lasa doar natura sa decida evolutia familiilor sale asa cum vad ca se promoveaza de ceva vreme de catre diversi „naturalisti”. Folosind cea mai elementara logica, putem vedea ca si in conditii naturale propice de viata inmultirea albinei este limitata chiar de catre natura. Altfel cum se explica faptul ca intr-o padure virgina sa spunem populatia de albina ramane constanta, desi in sezonul activ familiile se inmultesc natural prin roire macar o data? Si atunci ce mai putem spune de situatia in care ne aflam astazi, cand conditiile de viata pentru albina sunt destul de departe de cele ideale. Rezulta deci ca utilizarea hranirilor suplimentare in perioadele lungi fara cules are un rol esential in obtinerea unor rezultate bune.

Momentul acestor hraniri depinde de multe variabile (puterea familiei/roiului, clima, zona, culesuri etc.) si vor exista mereu opinii diferite privitoare la momentul optim de hranire. Conceperea unui sistem de hraniri adaptat nevoilor fiecarui apicultor din punct de vedere al perioadelor cele mai bune de hranire este una dintre responsabilitatile sale majore care presupune o foarte buna informare si ceva experienta practica.

In articolul de astazi am incercat sa simplific cat mai mult si sa ofer informatii practice care sa ajute la implementarea unui sistem fiabil de hraniri glucidice suplimentare. In acest domeniu lucrurile sunt destul de clare si nu ar trebui complicate inutil (raspunsurile la nevoile energetice ale albinei au fost studiate si dovedite de multa vreme, in totala opozitie cu situatia hranei proteice unde exista inca o evolutie continua a informatiilor). Este evident ca beneficiile hranirilor suplimentare sunt maxime atunci cand se asigura ambele resurse, atat cea glucidica, cat si cea proteica. Tocmai de aceea in articolele viitoare ma voi referi la principiile si formulele optime de hranire proteica suplimentara a albinei care sa ne ajute sa intervenim cat mai bine informati.