Hranirea proteica a albinelor: noutati si aspecte importante (partea a II-a)

Inainte de a continua prezentarea principiilor care ar trebui sa ne ghideze in conceperea sau alegerea suplimentelor proteice care sa inlocuiasca polenul in anumite momente in alimentatia albinei, vreau sa mai fac o data precizarea ca cea mai buna solutie de hranire proteica este bineinteles cea naturala, adica polenul. Niciun supliment nu poate si nu ar trebui sa inlocuiasca definitiv polenul, ci sa il completeze. Asa cum se foloseste siropul in lipsa nectarului in anumite momente pentru completarea hranei energetice, si in cazul hranei proteice exista perioade in care acesta nu exista in natura. Apoi, polenul este ceva mai greu de stocat decat mierea pentru a fi folosit ulterior. In plus, procurarea sa din alte surse decat proprii este foarte riscanta, polenul fiind un mijloc extrem de eficient de transmitere a bolilor. Nu in ultimul rand, nu toate tipurile de polen asigura integral albinei nutrientii de care are nevoie pentru cresterea puietului si formarea corpului gras.

Tinand cont de toate acestea si de informatiile prezentate in articolul precedent, in opinia mea este necesar un supliment care sa completeze hrana proteica in anumite perioade. Altfel exista riscul intrarii albinei intr-un stres nutritional cu efecte nocive asupra familiei foarte greu de remediat, cum ar fi capacirea puietului mai devreme, scaderea sau chiar disparitiia corpului gras al doicilor si deci scurtarea vietii lor, precum si alte efecte la fel de grave. De multe ori insa, necunoasterea necesarului nutritiv al albinei a dus la administrarea de formule proteice nu numai ineficiente, dar uneori chiar daunatoare. Spre exemplu includerea fainii de soia in locul izolatului proteic din soia sau a laptelui praf integral in locul proteinelor din lapte pot aduce deservicii majore digestiei albinei. Si atunci, asa cum va spuneam si data trecuta, e nevoie sa intelegem in detaliu toate aspectele ce tin de nutritia albinelor. Cum putem face asta cel mai bine? Evident analizand hrana lor naturala, adica polenul in cazul hranei proteice. Voi prezenta in continuare trei dintre cele mai importante aspecte rezultate in urma acestei analize.

Primul dintre ele ar fi ce concentratie proteica are polenul. Este clar ca procentul de proteina difera in functie de originea sa, deci ne vom referi la valori medii. Acestea au variat intre 16% conform studiilor efectuate in Spania si pana la 30% in alte zone. S-a stabilit ca polen de foarte buna calitate pentru albina este cel cu o concentratie proteica de 25% sau mai mare, intre 20% si 25% a fost considerat satisfacator, iar cel sub 20% este considerat de slaba calitate nutritionala. O alta precizare mai trebuie facuta: desi importanta in final este cantitatea de proteina consumata, daca ea provine dintr-un polen slab calitativ din punct de vedere proteic duce la uzarea prematura a albinei si la scurtarea vietii acesteia. Deci concentratia de proteina se dovedeste in final la fel de importanta.

Al doilea aspect relevat reprezinta cred eu cheia catre intelegerea mult mai profunda a subiectului. In urma analizei a 27 de tipuri de polen din trei tari s-au identificat 17 aminoacizi dintre care 10 esentiali. La fel ca si in cazul concentratiei proteice a polenului, si aminoacizii s-au regasit in proportii diferite, dar aici intervine elementul cheie de care va spuneam: raportul dintre aminoacizi a fost aproape constant, indiferent de tipul de polen. Deci, ca sa fiu si mai clar, desi fiecare tip de polen avea cantitati diferite din fiecare aminoacid, raportul acestora in cadrul respectivului tip de polen s-a dovedit a fi aproape constant. Mai mult decat atat, studii ulterioare au demonstrat ca daca acest raport nu este cel optim (adica cel prezent in polen) conduce la imposibilitatea utilizarii in totalitate a proteinei de catre albina. De exemplu, modificarea raportului intre izoleucina si valina, care ar trebui sa fie 4:4, intr-un raport 3:4 a dus la utilizarea a doar 75% din cantitatea de proteina suplimentara folosita. Aceasta concluzie explica de ce multe formule de turta proteica sunt mult mai putin eficiente decat polenul natural. Nu stiu cate dintre ele au tinut cont de profilul de aminoacizi necesari albinei. Totodata insa, putem folosi aceste date esentiale in conceperea unei formule proteice care sa se apropie cat mai mult de compozitia si practic eficienta polenului de buna calitate. Studiul respectiv care a prezentat detaliat aceste descoperiri in urma analizei a 27 de tipuri de polen si a fost publicat in Journal of Apicultural Science poate fi descarcat de aici.

A treia concluzie importanta a studierii polenului a constat in prezentarea compozitiei de vitamine si minerale prezente in acesta. Vitaminele din grupul B au fost majoritare, iar ca si minerale 13 elemente au fost in cantitati semnificative, iar din alte 14 elemente s-au gasit cantitati aproape nesemnificative. Desi despre acest subiect se stiu destul de putine la acest moment, un lucru este demonstrat si in opinia mea foarte important: continutul de cenusa optim pentru albina trebuie sa se incadreze intre 0,5% si 1%. Asta in ciuda faptului ca polenul natural are un continut intre 2% si 4% cenusa. S-a constatat ca polenul cu peste 2% continut de cenusa a dus la scaderea ariei de puiet, iar la peste 8% continut de cenusa (in suplimente) s-a ajuns la intreruperea cresterii de puiet. Poate va intrebati ce legatura are cenusa cu mineralele. Ei bine, cantitatea de minerale este direct proportionala cu cea de cenusa rezultata in urma arderii, asadar un continut prea mare de minerale face mai mult rau decat bine albinei. Ar trebui sa tinem cont de acest aspect inainte de a adauga suplimente de vitamine si minerale in hrana albinei fara un control cantitativ strict.

Am incercat sa relev mai sus foarte pe scurt cateva aspecte pe care le consider importante in cadrul nutritiei albinei. Numai detalierea lor ar necesita un spatiu si un volum de informatie imense, imposibil de acoperit intr-un sigur articol. Am facut-o in primul rand pentru a arata cat de importanta este cunoasterea nevoilor de nutritie ale albinei. De fapt nutritia, alaturi de calitatea matcii, controlul starii de sanatate a familiilor (in primul rand prin inlocuirea regulata a fagurilor si apoi prin tratamente cand este cazul) si un management apicol decent reprezinta unul dintre cei patru piloni ai succesului in apicultura. Din pacate, in Romania se discuta cel mai mult despre acesta din urma, modul de lucru efectiv in familie. Nu spun ca nu este important, dar trebuie sa incetam sa mai credem ca doar incercand sa gasim tot felul de solutii de lucru miraculoase care sa produca rezultate imediate vom progresa in apicultura. De obicei prin aceste interventii de multe ori brutale se face mai mult rau. Progresul va veni cu adevarat cand vom intelege nevoile si particularitatile albinei. Iar nutritia, alaturi de genetica, reprezinta cea mai importanta si complexa tema de studiu in apicultura.

Foto: Flickr