Apicultura rentabila

postat in Tutoriale | 4

Fratele Adam scria ca exista trei scopuri ale practicarii apiculturii:

  1. Economic, avand obiectivul generarii de venituri
  2. Stiintific, cu obiectivul progresului prin cercetare
  3. Sportiv, in cazul in care se practica drept hobby

Este evident ca primele doua sunt urmarite de profesionisti si necesita un anumit nivel de cunostinte, in timp ce al treilea este destinat apicultorilor amatori.

Apicultura este cel mai des practicata in scop economic, cei mai multi apicultori profesionisti urmarind obtinerea de profit in urma activitatii lor. Ceea ce este absolut normal si logic, sper ca am depasit si in Romania mentalitatea ca este rau sa vezi apicultura si ca pe un business. Din pacate, intepenirea intr-o mentalitate invechita conform careia urmarirea profitului este ceva rau sau rusinos in apicultura a fost unul dintre factorii principali care au impiedicat profesionalizarea acestei meserii. Dupa vizitele pe care le-am efectuat in strainatate, am observat ca procentul de apicultori profesionisti este mult mai mare decat in Romania. Exista numeroase ferme care depasesc 500 de familii si sunt organizate dupa principii economice solide. Mai mult, in Australia si America de Nord (SUA si Canada), tari cu o apicultura de top, se spune ca dintre toate uneltele folosite de apicultor cea mai importanta ar trebui sa fie calculatorul. Exista programe de training pentru apicultori in care acestora li se explica principiile economice de baza dupa care ar trebui sa isi ghideze afacerea.

Cum spuneam, mentalitatea uneori gresita, alaturi de lipsa de acces la informatii apicole cu fundament stiintific in primul rand, apoi economice, au dus la existenta a putine ferme apicole de dimensiuni mari in Romania. Cum poate cineva sa se incumete sa ingrijeasca un numar de 600 de familii sa spunem fara sa aiba o pregatire excelenta? Si daca se hotaraste sa urmeze o pregatire cu adevarat profesionista, unde poate face asta? Sunt intrebari care releva minusuri grave ale sistemului apicol romanesc. Daca prima, adica mentalitatea, este mai greu de schimbat, fiind vorba de o optiune personala, in ultima privinta (cea referitoare la cunostinte economice) imi propun sa va prezint cateva informatii care cred ca va pot fi de folos. Trebuie sa recunosc faptul ca personal m-a ajutat foarte mult activitatea de management pe care am practicat-o in poate cea mai bine organizata companie din tara in domeniul farma. Am putut intelege exact cum ar trebui gandita o afacere din punct de vedere economic. Pricipiile sunt aceleasi, chiar daca specificul difera.

Sunt convins ca printre dumneavostra sunt deja apicultori profesionisti care fac asta. Este clar ca atunci cand practici apicultura in mod profesionist, ea reprezinta singura sursa de venit, deci un esec economic are efecte mult mai grave decat in cazul apicultorilor amatori. Pe de alta parte, profesionalizarea acestei activitati permite generarea de venituri peste medie, apicultura avand o rentabilitate buna atunci cand este practicata corect.

Daca nu v-ati facut niciodata un calcul de tipul venituri/cheltuieli, fie ca sunteti profesionist sau amator, va garantez ca ati avut numai de pierdut. In primul caz pentru ca riscati sa munciti foarte mult cu rezultate sub asteptari pentru efortul depus si nici macar sa nu puteti modifica asta in anul urmator; ca amator pentru ca puteti rata oportunitatea de a deveni profesionist intr-un domeniu care va pasioneaza si care are un potential economic foarte mare. Sincer, nu i-am inteles niciodata pe cei care iubesc apicultura si totusi refuza sa faca pasul catre profesionism, preferand sa activeze in domenii care nu le aduc nici satisfactii profesionale, nici materiale deosebite. Mai devreme sau mai tarziu si in apicultura, ca in toate ramurile agriculturii, fermele mari vor detine majoritatea efectivului apicol. Sa nu se inteleaga faptul ca nu apreciez apicultorii care au un numar mai mic de familii, dimpotriva, in cazul lor este evident ca pasiunea este cea care ii ghideaza. Ceea ce incerc este sa prezint o posibilitate. Aceea de a imbina placutul cu utilul. Sau pasiunea cu afacerea. Este situatia ideala pentru orice om, aceea ca meseria sa sa fie si pasiunea sa. Numai cei cu adevarat norocosi au parte de asta.

Notiunea economica de baza pe care un apicultor ar trebui sa o cunoasca este bugetul. Intocmirea unui buget corect ar insemna existenta unei imagini clare asupra rentabilitatii activitatii apicole. Ce presupune un buget? Nimic complicat. In cadrul unui buget exista doua componente majore: venituri si cheltuieli. Diferenta dintre ele reprezinta profit (daca diferenta este pozitiva) sau pierdere (daca diferenta este negativa). Fiecare dintre cele doua componente este formata din mai multe categorii, asa cum puteti vedea in exemplul de mai jos in cazul aplicatiei pe care noi o utilizam.

buget

Apoi, foarte important este ca veniturile si cheltuielile sa nu fie tinute doar per total, ci si pe fiecare stup in parte. Exact asa cum se tine evidenta apicola pe fiecare stup prin fisa stupului (ce fel de matca are, din ce an este etc.), la fel ar trebui procedat si in ce priveste cheltuielile si veniturile generate de un stup. Daca s-ar intocmi o situatie simpla in genul celei explicate mai sus, s-ar putea constata ca exista stupi care sunt profitabili, dar si stupi care aduc pierdere si deci nu justifica investitiile cu hrana, tratamente etc. Nu ma refer aici la roiuri, pentru dezvoltarea carora este evident ca este necesara o investitie care va aduce venituri abia in anul urmator. Si nici nu spun ca stupii care aduc pierdere ar trebui eliminati in integralitatea lor, ci doar schimbata matca. Pentru ca, atunci cand desfasori o activitate profesionista in apicultura, adica nu faci nimic altceva si singurele tale venituri provin din aceasta activitate, ce sens are sa mentii in stupina familii care aduc pierdere? Acestea nu fac decat sa ia din veniturile generate de familiile bune si numai faptul ca sunt eliminate dintr-o stupina ajuta la cresterea profitabilitatii.

Un alt avantaj al intocmirii unui buget este faptul ca pot fi programate mult mai atent cheltuielile in functie de disponibilitatile banesti (cash-flow). Este extrem de important sa se realizeze un calcul de disponibilitate atat timp cat apicultura este o activitate sezoniera. Veniturile sunt grupate in majoritate pe parcursul a trei luni din an si lipsa unei programari a cheltuielilor care sa fie corelata cu strategia apicola dorita (ma refer la hraniri, tratamente, investitii in dezvoltare si altele) poate crea dezechilibre. Mai mult, daca veti observa cu atentie, preturile pentru majoritatea produselor utilizate in special in hranirea albinelor variaza in functie de perioada anului calendaristic. Turtele de zahar spre exemplu sunt mai ieftine toamna si mai scumpe primavara din motive lesne de inteles.

Sper ca prin argumentele enuntate mai sus sa va fi convins despre importanta intocmirii unui buget in apicultura si mai ales despre faptul ca nu se poate vorbi de profesionalizare fara a exista claritate in privinta rentabilitatii acestei activitati.

4 Responses

  1. Pierre

    Foarte bune argumentele prezentate mai sus. Intr-adevar sunt multe persoane care vin cu o mentalitate de genu “Apicultura nu se face din motive financiare ci din pasiune”. Eu vin si spun daca nu punem si financiar-ul in calcul cum putem sa excelam intr-un domeniu? Si spun acest lucru deoarece orice domeniu de activitate are nevoie de o sustinere financiare si cu cat activitatea in acel domeniu este mai mare cu atat cheltuielile cresc. Daca aceste cheltuieli nu duc la o generare de profit care sa sustina afacerea atunci activitatea ramane intr-un stadiu de dezvoltare scazut. Datorita celor mentionate mai sus sustin ideea dumneavoastra si sa vin cu o intrebare in legatura cu programul pe care il folositi. Este gratuit? Se plateste cu licenta?

    • Radu Guțescu

      Total de acord cu punctul dvs. de vedere. In legatura cu aplicatia folosita pentru gestiunea bugetului, este una pe care am dezvoltat-o in regim propriu intrucat am dorit sa avem un program perfect adaptat nevoilor noastre si care sa se plieze intocmai pe activitatea desfasurata de noi. Am incercat si alte solutii generice, insa nu ne-au multumit pe deplin. Avem in viitor in vedere si lansarea unei versiuni comerciale care se va putea fi cumparata.

  2. Corneliu

    Foarte bun articolul. Apicultura romaneasca are nevoie de astfel de bloguri. Trebuie sa tratam apicultura ca pe o afacere pentru ca in felul acesta ajutam la dezvoltarea ei . Poate apicultorilor mai in varsta le vine greu dar cei tineri pasionati de aceasta nobila activitate trebuie sa inteleaga ca nu mai este de ajuns sa fii simplu “stupar” pentru a castiga din asta. Educatia financiara si informatia de calitate poate transforma un “stupar” intr-un apicultor de succes. Iar ideea ca nu e bine sa faci bani din apicultura mi se pare cel putin comica, daca nu penibila ! O zi buna si va urmaresc cu placere!

    • Radu Guțescu

      Va impartasesc in totalitate punctul de vedere si apreciez justetea afirmatiilor dvs. Multumim pentru cuvintele de apreciere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *