Mesajde Radu Guțescu » 08 Feb 2015, 08:20
Buna ziua,
In opinia mea este o idee buna. Desi in mod normal o familie ar trebui sa atinga singura un nivel bun de dezvoltare in primavara, se poate recurge la aceasta metoda in special pentru a creste efectivele familiilor cat mai devreme pentru a specula la potential maxim culesurile de primavara devreme, in special pomi fructiferi si rapita. La familiile foarte dezvoltate se poate merge la nivelul urmator si anume: in martie se ridica trei rame de puiet intr-un al doilea corp separat de cuib prin gratie Hanneman, se pune in acest corp o matca tanara iernata in nuclee si astfel se atinge un nivel de dezvoltare extraordinar. Practic sunt doua familii intr-una singura. Cu o saptamana inainte de cules se ia matca din familia de sus si de acolo incepe adaugarea caturilor.
“Exista ceva la albine care intotdeauna l-a captivat pe om. Extraordinarul lor simt al ordinii si al preciziei, abilitatea lor de a se adapta la orice sau oriunde, versatilitatea incredibila, acestea si multe alte caracteristici reprezinta o inepuizabila sursa de interes si incantare atat pentru apicultorul profesionist cu cei 2000 de stupi ai sai, dar si pentru cel amator cu cei cativa stupi ai sai din coltul gradinii“. - Karl Kehrle (Fratele Adam)