Imbunatatirea Gradului de Eclozare (partea I)

In articolul anterior am aratat ca ouale ramase neeclozate pe o rama reprezinta de fapt oua fertilizate care sunt homozigoti pentru locusul X si din care ar fi iesit  trantori. Aceste oua insa nu se vor dezvolta si astfel randamentul matcii va fi unul scazut. Productivitatea unei colonii depinde in mare masura de genele alele pentru determinarea sexului atat la matca, precum si la trantori.

Sa prespunem ca avem 3 matci de prasila (testate) din care vom trage toate matcile. Vom incerca sa ne imbunatatim coloniile imperechind cele mai bune exemplare intre ele. Vom controla imperecherea astfel incat sa aiba loc numai intre urmasi ai acestor 3 matci.

Vom considera ca aceste 3 matci au gene alele (pentru determinarea sexului) diferite. De asemenea, daca fiecare matca va fi imperecheata cu cate doi trantori, toti avand gene alele diferite de cele ale matcilor, vor rezulta 4 perechi de gene alele diferite din fiecare combinatie. Pentru usurinta intelegerii vom ilustra aceste combinatii in tabelul de mai jos:

Dupa cum se poate observa, vor rezulta in total 12 combinatii de gene alele diferite pentru matcile fiice. O matca fiica impreuna cu puietul ei reprezinta o familie. Din fiecare familie putem produce in primul an matci si trantori si sa le permitem sa se imperecheze aleator. O alta varianta ar fi sa producem numai trantori din una sau doua familii si matci din alte familii (una sau doua). Putem merge si mai departe, izoland trantorii si impartinf astfel intreaga populatie in 3 grupuri folosite pentru imperechere.

Se observa ca in primii doi ani avem posibilitatea de a alege din 3 grupuri de matci surori si cele 3 grupuri de trantori proveniti din aceste matci.

Daca detinem o locatie separata pentru trantorii din fiecare familie si permitem matcilor dintr-o alta familie sa se imperecheze in aceasta locatie, vom evita in acest fel producerea puietului de calitate slaba (viabilitate scazuta). Acest lucru este posibil datorita exemplarelor care au gene alele comune doar in primii doi ani.

Mai exact:

• fiicele din primul an ale matcii de prasila 1 se vor imperechea cu trantori proveniti din matca de prasila 2
• vor rezulta matcile (1×2) din al doilea an care se vor imperechea cu trantorii familiei 3
• matcile din al treilea an (1×2)x3 vor trebui imperecheate cu trantorii produsi de matcile (2×3), (1×3) sau (1×2)
• o matca (1×2)x3 va avea o gena alela din familia 3 si una din familiile 1 sau 2 (j, k, l sau m din familia 3 si a, b, c, d, e, f, g sau h din familiile 1 sau 2)

Sa presupunem in continuare ca avem o matca ce are o gena alela din familia 1 si una din familia 3, spre exemplu ak. Trantorii cu care se va imperechea provin din matcile (2×3). Daca acesti trantori sunt produsi de un numar mare de matci (2×3), atunci vom avea aproximativ acelasi numar de trantori cu gene e, f, g, h, j, k, l si m. Daca matca noastra ak s-ar imperechea doar cu un trantor k de exemplu, ouale fecundate care vor rezulta vor fi ak si kk in proportie de cate 50%. Dupa cum stim, cele cu aceleasi gene alele, cum este kk, sunt homozigoti si NU vor ecloza. Astfel, din combinatia respectiva vor rezulta oua dintre care vor ecloza doar jumatate.

Daca aceeasi matca ak s-ar imperechea insa cu un trantor h, ouale fecundate rezultate vor fi ah si kh si vor avea un grad de eclozare de 100%.

Luand un alt exemplu, daca un numar mare de regine (1×2)x3 s-ar imperechea cu trantori proveniti din (2×3) astfel:

• jumatate din ele cu un singur trantor
• cealalta jumatate cu doi trantori

atunci 11.3% din aceste matci vor produce puiet cu un grad de eclozare de 50%, 14.8% vor avea puiet cu 75% grad de eclozare si 73.8% vor produce puiet viabil in proportie de 100%.

Daca mentinem 3 grupuri separate, rezultatele vor fi similare cu cele de mai sus, intrucat matcile fiice (2×3)x1 se vor imperechea cu trantori produsi de matcile (3×1), iar matcile fiice (3×1)x2 se vor imperechea in locatiile cu trantori proveniti din matcile (1×2). Gradul de eclozare in ambele cazuri va fi aproximativ acelasi.

Este important de mentionat ca indiferent daca aceste familii sunt mentinute separat sau impreuna, gradul de eclozare va fi similar dupa al doilea an. Am presupus ca avem 12 gene alele si in cazul in care ponderea acestora este aproximativ egala, vom obtine procentele de mai sus pentru viabilitatea puietului. Aceste cifre sunt valabile daca jumatate din matci se imperecheaza o singura data, iar cealalta jumatate de doua ori. Daca proportiile acestea sunt diferite se va modifica si procentul puietului cu grad de eclozare de 50%; cel de 100% va ramane neschimbat.

Concluzia pe care o putem trage din folosirea unei populatii izolate, pornita de la 3 matci de prasila, este urmatoarea: un sfert din toate matcile imperecheate vor produce un puiet de calitate scazuta (grad de eclozare de 50% sau 75%) din momentul in care se produce cosangvinizarea. In primii 2 ani aceasta nu se poate produce intrucat cele 3 linii sunt imperecheate numai intre ele.

Crescatorul de matci poate realiza o selectie pentru caractere precum culoarea, insa nu poate creste procentul combinatiilor care vor da un grad ridicat de eclozare intrucat nu stie ce gene alele are fiecare matca. Insa cu cat numarul de gene alele dintr-o populatie este mai mare, cu atat creste procentul de combinatii care vor da un puiet de calitate.

Insa si in cazul in care avem 40 de gene alele diferite, aproximativ 5% din matcile imperecheate o singura data si 10% din cele imperecheate de doua ori vor produce puiet cu un grad de eclozare de 50% si 75%.

Singura modalitate prin care putem obtine puiet de calitate din toate matcile este prin imperecherea matcilor cu o anume combinatie a genelor alele pentru sex cu trantori proveniti din matci cu alte gene alele.

Astfel, dupa primii doi ani nu se pot face foarte multe in ceea ce priveste selectia si imbunatatirea gradului de eclozare—in cazul modului de lucru cu o populatie izolata. Mai mult, incidenta homozigotilor va fi tot mai mare de la o generatie la alta (ca urmare a cosangvinizarii). Albinele obtinute cu aceasta metoda dupa 10-15 ani vor varia destul de mult in caracteristici. Selectia poate reduce din aceasta variatie si indivizii vor parea a fi uniformi, in special pentru caracteristici usor de observat precum culoarea sau blandetea.

Imbunatatiri semnificative in ceea ce priveste productia de miere si vigurozitatea sunt putin probabile intrucat au un grad scazut de transmitere catre urmasi. Mai mult, aceste caracteristici importante din punct de vedere economic, precum productia de puiet de calitate, sunt foarte usor influentate de factorii de mediu.

Imbunatatirile minore (in privinta caracterelor vizibile si observabile) obtinute prin aceasta metoda se fac cu costul scaderii viabilitatii puietului si NU se justifica. Cauza este, dupa cum s-a mai spus, prezenta genelor alele de acelasi tip in locusul X. Daca imperecherea se face folosind trei matci de prasila, un sfert din toate incrucisarile vor produce puiet cu un grad scazut de eclozare.

Aceasta metoda, care a fost folosita cu succes in cazul animalelor domestice, nu poate fi utilizata pentru producerea unor exemplare superioare si in cazul albinelor. Daca imperechem cele mai bune exemplare intre ele si continuam la fel si cu urmasii acestora vom obtine puiet de slaba calitate in multe din aceste incrucisari. Prin aceasta metoda se pot fixa anumite caracteristici amintite anterior, in special legate de culoare, uniformitate si temperament, insa nu se pot stabiliza alte caracteristici extrem de importante din punct de vedere economic, precum gradul de eclozare a oualor.

Intr-un articol urmator vom vedea cum se poate obtine puiet de calitate, cu un grad mare de eclozare prin folosirea metodei imperecherii hibride.

Echipa ApiExpert.ro

Referinte: Beesource Beekeeping
Foto: http://www.riskshoney.com